Sărăcia, la cote tot mai alarmante în România. Plătim chiar și cu 90% mai mult pe facturi

de: Mădălina Bahrim
12 07. 2022

Ultimul an a adus scumpiri semnificative pentru bugetele familiilor din țara noastră. Alimentele și facturile au înregistrat creșteri mari de preț, ceea ce a dus la o scădere a puterii de cumpărare.

Cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică indică faptul că rata anuală a inflației a depășit nivelul de 15%, situându-se la 15,1% în luna iunie.

În ultimul an, cel mai mult s-au scumpit facturile, dar și alimentele de bază, inclusiv pâinea. INS arată că plătim cu mai bine de 89% mai mult pe gazul natural, în timp ce pâinea ne costă și ea cu 23,68% mai mult față de cât plăteam în urmă cu un an de zile.

De asemenea, energia termică e mai scumpă față de iunie 2021, cu 22,98%.

Preţurile de consum în luna iunie 2022 comparativ cu luna mai 2022 au crescut cu 0,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 10,0%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 este 15,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) este 9,3%”, transmite INS.

În cazul românilor care n-au obținut creșteri ale veniturilor încasate, puterea de cumpărare s-a diminuat, raportat la rata anuală a inflației. Tocmai din acest motiv, în perioade de acest tip, când puterea banilor scade, avem nevoie să ne suplimentăm fondurile, pentru a ne putea păstra forța de cumpărare și nivelul de trai din prezent.

Situația e delicată și, conform celor mai recente previziuni ale BNR, nu vom scăpa de prețurile mari nici anul viitor, în 2023 fiind așteptată o rată anuală a inflației de 6,7%. Doar că aceste estimări pot fi oricând corectate, din moment ce principalii factori de risc la adresa stabilității prețurilor sunt încă în desfășurare. De exemplu, prelungirea războiului din Ucraina ar putea avea un impact negativ asupra ratei inflației pe care o vom resimți, atât în plan intern, cât și internațional, anul viitor.